Poli Timisoara

Costel Pantilimon

Cînd s-a apucat de fotbal, Costel Pantilimon visa să-i calce pe urme lui Hagi. "La miuţele cu copii din faţa blocului îmi plăcea să joc în atac, alergam să dau goluri. Nu-mi plăcea deloc să stau în poartă. Încercam să fac ce vedeam la fotbalişti, la televizor. Eram destul de tehnic, iar la 6 ani şi jumătate m-am dus la o selecţie la Aerostar Bacău. Am jucat în cîmp şi am fost legitimat", rememorează portarul.

Perioada de joacă se cam terminase, iar tatăl i-a dat un sfat părintesc puştiului său: "Pe la 8-9 ani, tata mi-a zis că ar fi bine să mă fac portar. Mi-a explicat că sînt destul de înalt şi că în poartă e mai uşor. Simţea că n-am şanse să ajung prea departe ca jucător de cîmp". Uriaşul cu suflet de copil continuă povestea: "L-am ascultat pe tata, şi uşor-uşor a început să-mi placă să mă tăvălesc. Eram curajos! Plonjam fără să ţin cont că jucăm pe ciment, pe zgură sau în sală, pe parchet. Eram plin de julituri, dar n-am renunţat nici o clipă. Aşa m-am călit"

Pantilimon îşi aminteşte cînd a simţit că treaba pe care o face devine serioasă: "De pe la 13-14 ani am început să fac antrenamente specifice de portar cu Tică Sofrone şi să mă pregătesc cu seniori de la Aerostar Bacău". Cumpărat cu 100.000 de dolari în 2005 de la Aerostar Bacău, portarul de 2,03 metri al lui Poli Timişoara valorează acum peste două milioane de euro, iar patronul Marian Iancu îl vede peste trei ani cotat undeva în jur de 50 de milioane de euro.

Foştii portari Zoltan Iaşko şi Gabriel Boldici au avut o contibuţie importantă în ascensiunea lui Pantilimon. Boldici: "Cînd am început să lucrez cu el era cam mut, nu prea vorbea în poartă. I-am spus să i-a exemplul lui Lobonţ care, strigă nonstop să-şi dirijeze apărarea. A fost primul lucru pe care l-a învăţat de la mine. Apoi, i-a prins bine şi faptul că i-am spus lui Marian Iancu să-l lase să apere un sezon la Poli Timişoara II, în Liga a II-a, decît să fi stat rezerva lui Marius Popa".

"N-am fost foarte înalt de mic. De pe la 14 ani am început să cresc mult"
Costel Pantilimon

"La 14 ani am cîştigat primii bani din fotbal. Am primit 90 de dolari diurnă la lotul de juniori. Mi-am luat o pereche de adidaşi, iar restul i-am dat lui tata"
Costel Pantilimon

"Pantilimon a căpătat încredere în el după meciul cu Dinamo din 2007, de la Timişoara, cînd Marian Iancu a decis să folosească echipa a doua. Atunci şi-a dat seama că poate face faţă în Liga 1"
Gabriel Boldici, fost antrenor de portari la Poli Timişoara

"Le mulţumesc părinţilor mei pentru tot ce au făcut şi fac pentru mine. Faptul că sînt surdo-muţi nu m-a afectat deloc. Cînd sînt plecat, comunic cu ei prin sms-uri şi prin Internet"
Costel Pantilimoncc

ce scrie presa din GERMANIA despre POLI !!

Presa din Munchen...Poli Timisoara-VFB Stuttgart
"Cei mai frumosi suporteri din Europa, cea mai frumoasa atmosfera traita vreodata de reporterii nostrii pe un stadion de fotbal. Publicul Timisorean este cu siguranta cel mai fair-play si cel mai educat din cate ne-a fost dat sa vedem. Timisoara per ansamblu a dat o lectie de civilizatie, cu care unii suporteri germani nu erau obisnuiti, in special cei care au avut in ultimii ani deplasari in bucuresti. Ceea ce s-a intamplat in oras, inaintea meciului, pe stadion, in timpul meciului si prestatia "ultrasilor" Romani dupa meci, a fost o lectie de civilizatie, un exemplu de urmat."

Implicarea galeriei in finantarea clubului mult iubit s-a dovedit a fi extrem de fructuoasa, de pilda, in 1975. Atunci, conducatorii acestui grup au organizat nu mai putin de sase concerte ale grupului Phoenix, la sala "Olimpia"! Toate au fost cu casa plina. Datorita acestor incasari s-au rezolvat fondurile pentru transferurile din acel sezon!
Si-n 1984, pe stadionul numit atunci "1 Mai" a venit renumita solista de muzica populara sarba Lepa Brena. Arena a fost arhiplina si din banii intrati in casieria lui Poli au fost achitate primele de promovare in prima liga. Aducerea cantaretei a fost propusa de antrenorul Emerich Dembrovschi, la capatul unei extenuante sedinte la judeteana de partid!
In fine, la parterul cladirii in care se afla actualmente clubul Poli AEK s-a organizat, in prima jumatate a anilor '80, o discoteca, tot sub egida galeriei. Fondurile erau directionate spre club sau cheltuielile tifoseriei, numai ca spatiul a fost inchis dupa niste incidente regretabile. Niste insi din organele de ordine ale lui Nicolae Ceausescu (prezent in vizita in Timisoara) au provocat un scandal monstruos. S-a lasat cu arestari, iar discoteca a fost definitiv inchisa...
De fapt, politica a influentat foarte multe lucruri referitoare la galerie. Nu trebuie sa mire faptul ca la Securitate existau fotografiile si numele celor mai importanti membri ai tifoseriei. Trebuie specificat, totusi, ca, mai ales in anii '70, nu erau manifestari cu caracter politic, la adresa regimului. Explicatia este simpla. Prim-secretarul din acea perioada, Mihai Telescu, nu avea o relatie prea buna cu Elena Ceausescu. Pentru a nu a avea probleme mai mari, Telescu le-a promis ajutor suporterilor, cu rugamintea ca pe stadion sa nu apara lozinci impotriva conducerii de partid si stat din acea perioada.

Poli Timisoara

Orice om care vine la un meci oficial pe stadionul "Dan Paltinisanu" este magnetizat de atmosfera emanata din tribune. Mii de oameni canta, majoritatea dintre ei au fulare alb-violete la gat, toti fredoneaza hitul tifoseriei: "In toata lumea, in toata tara / Nu e niciunde ca la Timisoara!". Intreaga tara, cu invidie sau fara, recunoaste ca, in acest moment, publicul care sustine pe Poli AEK este cel mai frumos din Romania. Faptul este dovedit si de pozitia de lider la capitolul spectatori platitori si asistenta totala, dar si de fair-play-ul manifestat de fani...
Este insa acest fenomen unul intamplator? De unde vine acest fluviu de dragoste? De unde acest aer de rafinament ce aminteste de stadioanele britanice, dar si atmosfera ce uneori egaleaza pasiunile de pe arenele ca pentru gladiatori din Serie A sau tribunele abrupte ca la coride din Primera Division? Fenomenul galeriei alb-violete nu este nicidecum unul nou, iar analizarea lui ar insemna o incursiune ce tine de istoria fotbalului contemporan din Romania si ar atinge chiar si domeniul sociologic!
Va propunem in mini-serialul nostru sa trecem in revista istoria galeriei alb-violete. De la cele mai frumoase clipe traite de suporteri pana la umilintele suferite prin cotloanele Diviziei B Chit ca spre sfarsitul anilor '50, Stiinta, asa cum se numea Politehnica Timisoara pe-atunci, a cucerit Cupa Romaniei si se afla in prim-planul Diviziei A, nu se poate vorbi despre o galerie alb-violeta autentica in acea perioada. De-abia la inceputul anilor '70 s-a creat un nucleu adevarat al fanilor echipei studentesti.
Era un camp propice pentru crearea unei galerii. Politehnica retrogradase din elita in 1966, iar fiecare an insemna un nou chin pentru sustinatori. In 1969 concitadina CFR luase fata alb-violetilor, promovand in "A". Inceputul deceniului opt era insa aparte. Orasul de pe Bega devenea un centru universitar de forta, adunand in acea perioada peste 13.000 de studenti. De asemenea, populatia orasului crestea semnificativ in urma aparitiei a noi intreprinderi. In acest context, autoritatile orasului au inceput sa se implice tot mai mult in tentativa de repromovare a Politehnicii. Mihai Telescu, prim-secretar al judetului, a fost, trebuie sa admitem, unul dintre cei care s-au agitat cel mai mult pentru crearea noii echipe a Timisoarei.
Ideea formarii unei galerii compacte, bine organizate, a aparut in vara lui 1972, la initiativa lui Petru Morun, care era atunci vicepresedinte la sectia de sport a Centrului Universitar. Acesta a contactat un grup de studenti apropiat de Poli, care era condus de Eugen Seracin (ulterior, presedinte la club, din 1975, apoi investitor intre 1998 si 2000) si continea alti sufletisti, precum Dan Olteanu, Stoian sau Ghiulea, care invatau la diferite facultati ale Politehnicii. Totul a fost realizat sub obladuirea Asociatiei Studentilor.
Toate cheltuielile galeriei, inclusiv cele din deplasari, erau achitate de Asociatia mai sus amintita. De aceasta favoare se bucurau numai studentii, cei cu cotizatii platite la zi (mai mult simbolice) si legitimatii, pentru a putea fi totul tinut sub control. Fondurile alocate de Asociatie erau consistente, astfel ca-n editia 1972-73 au inceput deplasarile organizate. De fiecare data, grupul era substantial. La disputa din "B" de la Cugir au venit peste 400 de tifosi de pe malul Begai, dar, in genere, cel putin 100 de timisoreni vizionau echipa in partidele externe. Disciplina era totala, oricine consuma alcool fiind imediat exclus din grup! Se organizau in mod regulat sedinte in vechiul sediu al Facultatii de Electrotehnica, in sala EA1. Prezenta era, atentie, obligatorie!
Pentru prima data, au aparut sepcile, fanioanele, fularele sau drapelele in culorile alb-violet. Ele erau raspandite aproape gratuit, fiind primite de la intreprinderi precum "1 Iunie" sau Fabrica de palarii, in voga in acele vremuri.. Politehnica a dominat campionatul, dar meciul cel mai important a fost cel din etapa a 27-a, cel cu FC Bihor. Duminica, 3 iunie 1973, Poli, sub conducerea tehnicienilor Ion V. Ionescu si Nicolae Godeanu, a facut pasul decisiv catre prima liga, trecand cu 1-0 de oradenii care erau principalii contracandidati la promovare. Atmosfera a fost una memorabila, cei care au fost prezenti pe stadion atunci amintindu-si mereu de ce s-a intamplat.
In primul rand, trebuie spus ca presa vremii estimase asistenta la aproximativ 50.000 de privitori. Noi informatii, primite de la persoana care s-a ocupat de vanzarea biletelor si care a insistat sa nu-i fie publicat numele, au relevat ca s-au vandut nu mai putin de 61.300 de tichete! Practic, martorii povestesc cum s-a stat inclusiv pe fasia de iarba de langa pista de atletism! Observatorul meciului n-a vrut initial sa dea drumul partidei, dar a renuntat la intentie dupa ce prim-secretarul Telescu si-a asumat personal responsabilitatea pentru eventualele violente sau incidente grave...
"Am stat la peluza dinspre Sala Olimpia, prinzand locul cu patru ore inainte!", povesteste Molnár László, unul dintre fanii alb-violeti prezenti la acel duel de poveste. S-a facut o adevarata sarbatoare inaintea acestui meci, un baietel de cinci ani facand un tur al arenei cu un steag alb-violet, pe pista de atletism Fireste, atmosfera fulminanta de pe "1 Mai", cum se numea atunci actualul "Dan Paltinisanu", nu putea fi trecuta cu vederea. Saptamanalul "Fotbal", prin pana jurnalistului Ion Cupen, scria: "Timisoara nu a adormit in ajunul acestui derby. La orele cinci dimineata, mii de suporteri locali si altii veniti din Oradea, au defilat pe strazi, agitand steaguri, pancarte, cantand. Duelul galeriilor a fost civilizat, decent, echilibrat in afara stadionului, dar desigur disproportionat in incinta lui, unde peste 40.000 de timisoreni au acoperit lesne cei 4.000 de oradeni. Toata atmosfera acestei partide a fost grandioasa. Stadionul 1 Mai s-a umplut rapid pana la refuz, si la ora matinala. Din tribunele sale au zburat spre gazon cantece, suier de sirene si am inteles ca, de fapt, timisorenii jinduiesc din toata fiinta lor dupa Divizia A".
Dar asta n-a fost nimic fata de ce-i astepta in prima liga pe Katona, Parvu, Mehedintu, Arnaut, Bungau, Surdan sau Floares...